Sângeorz-Băi

ROLAND JAZZ FESTIVAL 2019

Trei seri de muzică bună, teatru și artă

Timp de trei zile pădurea din parcul stațiunii Sângeroz Băi a fost și încă continuă să fie animată an de an de muzica jazz a unor invitați speciali. La începutul lunii august(luna lui Gustar), pentru al optulea an consecutiv, profesorul Roland Szekely va acorda încă o data orașului Sângeorz-Băi cu evenimentul muzical de calitate intitulat ROLAND JAZZ FESTIVAL. Programat în trei seri lungi de vară, vor avea loc recitaluri oferite de trupe din mai multe ţări din Europa și România ca în fiecare an, iar locația de desfășurare va fi în parcul stațiunii.

Acest eveniment este unul cu participare gratuită, care se desfășoară în aer liber, iar anul acesta va avea loc în perioada 26-28 iulie 2019. Vor fi trei zile de jazz, workshop-uri, vin bun și o bună companie și toate acestea găzduite de liniștea munților și frumusețea sufletească a oamenilor.