Deși documentat încă din 1241, doar în 1770 apare pe harta Imperiului Austro-Ungar ca o locație unde apele minerale fac minuni. Proprietățile lor curative au atras turiști încă din 1800. În 1839 autoritățile din Sângeorz-Băi au reportat pentru prima dată 500 turiști în stațiunea Sângeorz-Băi. 40 ani mai târziu, numărul de turiști care veneau la stațiune s-a dublat, ajungând la 1000.
Împrumut de 4000 florini pentru a cumpăra un cazan cu aburi
Apele minerale în 1860 erau folosite atât pentru băut, cât și pentru băi minerale. Sângeorzul a folosit un împrumut de 4000 florini de la Fondul Grăniceresc din Năsăud pentru a cumpăra un cazan cu aburi. În 1880 “Hebe” concesionează izvoarele de apă minerală din zonă pentru 30 ani. În acea perioadă existau doar 5 izvoare, dar cu un debit ridicat care a dus la un export de 30.000 litri de apă minerală pe an.
Anii 1900 – Una dintre cele mai faimoase stațiuni din Ardeal
În perioada interbelică, stațiunea și-a câstigat faima, în special datorită izvoarelor de apă minerală din zonă. Apele minerale și liniștea din mijlocul naturii au atras în inima Transilvaniei scriitori români cunoscuți: Alexandru Odobesc, George Coșbuc, Ioan Slavici, Nicolae Iorga sau Ion Luca Caragiale.
Proprietatea statului, administrată de către Ministerul Sănătății
Tratamentul turiștilor era presărat cu momente artistice, teatru sau concerte. Între 1945 și 1950, stațiunea balneoclimaterică a devenit proprietatea statului fiind administrată de către Ministerul Sănătății, care și-a trecut toate vilele în proprietatea sa, transformând-o într-o stațiune pentru “proletarii” țării.
Oraș din 1960
Localitatea a dobândit titlul de oraș în anul 1960, iar în anii următori a fost construit hotelul Someșul cu o capacitate de 600 persoane. În acea perioadă, Hotelul Hebe avea cea mai mare capacitate din România, 900 persoane.